Licorna ANNO 5 Francesca Rose 0.75L
Rose-ul perfect de vara, vioi si cu note de cirese, caramele si arome florale, evoluand spre nuante de fructe confiate. Palatul este bogat si fin, bine echilibrat, fructat intens si cu final neted si persistent. Este un rose sec din Sangiovese 100%, in editie limitata, cu parfum pregnant de fructe rosii. Numele evoca originea italienesca a soiului de strugure; dar mai exista o sursa de inspiratie, si aceasta este utilajul care a fost folosit la producerea licorii din sticla, si care se numeste Francesca!
Podgoria LICORNA cu 30 ha plantate, ocupă practic tot dealul, precum şi coastele sale care coboară în pantă spre văi. Din vechile soiuri, se cultivă astăzi Tămâioasă Românească, Fetească Regală, Fetească Albă şi Fetească Neagră, dar pe lângă acestea, altele, de origine străină, au fost de asemenea introduse în podgoria Dealu Mare. Astfel, soiuri precum Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon sau Merlot, s-au adaptat foarte bine la condiţiile climatice şi de sol.
Produse asemănătoare



